Diversitatea culturală: o bogăție inestimabilă a României:
De ce este mândria etnică importantă?
România este o țară privilegiată sub aspectul diversității culturale și etnice. Această bogăție etnică se datorează atât poziției geografice, cât și istoriei tumultoase a acestor meleaguri. Influența diverselor popoare se simte și azi nu doar în gastronomie, limbă, tradiții, arhitectură, ci este foarte actuală prin înșiși oamenii de etnie care locuiesc astăzi pe teritoriul țării. După cum spunea și fostul Ambasador al Statelor Unite în România, Michael Guest, suntem o țară norocoasă că avem o așa diversitate etnică și culturală. Din păcate, însă, nu suntem conștienți cu toții de această binecuvântare.
Mândria etnică este un subiect extrem de actual: mândria de a fi român, armean, rrom, turc, maghiar și așa mai departe capătă numeroase reprezentări. Și este foarte bine că este așa pentru că numai printr-o atitudine pozitivă și o acceptare a originii noastre sau a celorlalți putem avea o societate echilibrată. Mai mult decât atât, mândria etnică este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a tinerilor aparținând etniilor minoritare.
Problematica etnică ar trebui să se regăsească pe agenda publică din România, cu atât mai mult cu cât o bună înțelegere a specificității etniilor contribuie substanțial la dezvoltarea sănătoasă a tinerilor și la succesul lor ulterior. Acceptarea identității le va permite acestora să se concentreze pe ce își doresc să facă, fără a fi complexați de elemente ce le formează personalitatea și pe care nu le pot schimba, lucruri care se leagă direct de realizările și succesul pe care le pot avea în comunitatea în care s-au integrat.
Mai mult decât atât, o etnie, o rasă, o cultură, vine cu noi ideologii, noi paradigme de a analiza și aborda lucrurile. Această diversitate culturală se află la temelia dezvoltării armonioase a unei comunități, conducând la a identificarea unor soluții. Nu în cele din urmă, diversitatea etnică poate pune evidenția patrimoniul de valori al fiecărei etnii în parte. Un proiect frumos care vorbește despre mândria etnică este cel al româncei Mihaela Noroc care a făcut portretele a 37 de femei din 37 de țări pentru a ilustra cum este văzută o femeie frumoasă în fiecare dintre acestea.
În aceeași linie, proiectul Agora Culturală @ Biblioteca Ta propune un demers generos dedicat tuturor minorităților etnice din România. Printr-o suită de workshop-uri gratuite în care oamenii vor deprinde tehnica poveștilor digitale, proiectul demonstrează o dată în plus cât de valoroasă este diversitatea culturală și cât de norocoși suntem, ca popor, că avem o astfel de bogăție a minorităților pe teritoiul României.
Reprezentanții diferitelor etnii din județele Cluj, Brăila, Sibiu, București ,și nu numai, sunt invitați să meargă în biblioteci și să își spună povestea etniei proprii, într-o manieră inovativă și participativă.
Puteți urmări proiectul pe https://www.facebook.com/agoraculturala